Îl înduioșa cum se închidea în ea când era supărată. Se așeza pe canapea, într-un colț și se făcea ghem. I se părea că e mică și lipsită de apărare, deși ea avea pretenții de războinică. 

Îi spunea mereu cât de mult o iubește și tot din iubire a poreclit-o Ariciul. A început să-i trimită fotografii, apoi i-a luat o jucărie de pluș, mai apoi un tricou. Ultimul cadou pe care i l-a făcut a fost un arici ca animal de casă.

Ea a fost cea care i-a cerut să se despartă. El a încercat cu cadouri, apoi s-a milogit de ea, la un moment dat a început să amenințe.

Ca să se răzbune, el a otrăvit țepii ariciului. Prima dată când  l-a mângâiat după plecarea lui a fost și ultima.