Oricât a încercat să fugă, tot acolo a ajuns. Captivitatea poate avea nenumărate forme și e mai mult decât zidurile care parcă se apropiau din ce în ce, transformând încăperile în mausolee, apoi în cavouri, apoi în cripte mici, banale. 

Îl enerva îngrozitor capacitatea aceea a ei de a trece cu eleganță peste lucruri, înțelepciunea de prin cărțile ei ieftine, zâmbetul pe care îl afișa de dimineață până seara. Dacă n-ar fi fost și stresul cu pâinea, drojdia și făina poate că ar mai fi suportat. 

Bărbatul trebuie să se lupte pentru idealuri, de când a devenit praful acela asemănător cu argila o marfă pentru care merită să-ți dai sufletul? Ultima dată a venit acasă fără și s-a dezlănțuit iadul. A renunțat să se mai străduiască să pară o mare doamnă și i-a zis lucruri oribile, încât bărbăția lui, atâta câtă rămăsese după nenumăratele înfrângeri, aproape că a murit. 

A doua zi de dimineață ea și-a făcut plimbarea prin iarbă, ca de obicei. Și-a pus și muzică și se învârtea cu încântare printre păpădii și năsturași. A fost de acord să o filmeze și îi râdea înapoi când ea își arăta toți dinții la cameră.

Otrava pe care o presărase la răsărit pe iarbă urma să-și facă efectul în câteva ore.