Martino vede trenul la peron, se mai uită la ceas încă o dată, neîncrezător că l-ar putea prinde, dar o ia la fugă și se agață de scară chiar în momentul în care acesta pornește. E ultimul vagon, pare aglomerat, dar o vede pe tipa drăguță singură și se așează în fața ei. Îi zâmbește și primește înapoi un zâmbet timid.
Martino vorbește la telefon și îi povestește cuiva cum a prins trenul. Se pare că tipa vorbește engleză, o surprinde roșind când el spune că stă lângă o femeie extrem de frumoasă. Începe conversația cu ea spunându-i că nu s-a putut abține.
Martino se întoarce de la toaletă și îi arată fotografiile pe care le-a făcut cu șinele de tren. Îi vorbește despre el, despre Elveția, despre lacuri, munți și lebede. Ea îi spune că merge să-și viziteze părinții la Brașov și, la un moment dat, acceptă să îi fie ghid prin oraș.
Martino o însoțește să facă și ea o poză. Apasă pe butonul de deschidere a ușilor și îi explică să focalizeze pe liniile de tren, astfel tot ceea ce e în jur va apărea ușor blurat și efectul va fi dintre cele mai apreciate. Ea se poziționează în dreptul deschiderii și pare să nu dea importanță mâinii lui în jurul taliei. Martino prinde curaj și îi pune celălalt braț pe după umeri.
Martino calculase bine. Trenul prinde viteză mai mare și este nevoie de un efort minim să o arunce. Îi pare rău că iar va citi despre ceea ce s-a întâmplat numai din presă, dar se bucură că a devenit mai spontan. Se duce și se așează la locul lui. Ceilalți pasageri nu au văzut și nu au auzit nimic. Închide ochii și visează la prima pagină a ziarelor.
Recent Comments