Când nu s-a mai putut abține și i-a zis că o să-l omoare, era pe jos, într-o baltă de sânge de la arcada spartă. El i-a mai tras un picior în burtă. De atunci a tăcut, dar se gândea doar la asta. N-avea unde să se ducă, la serviciu nu-i dădea voie și îi verifica mereu cât a cheltuit pe mâncare, astfel încât nu putea pune nici un bănuț deoparte. Era inutil să încerce să fugă, ultima dată a prins-o până când să apuce să ajungă la gară. Și-a dat seama abia după aceea că avea o aplicație de monitorizare în telefon, dar era prea târziu; i-a instalat și un cip de perimetru apoi.

 

El a început să fie foarte precaut. O punea să guste din orice ar fi mâncat sau ar fi băut. 

Episodul din ”Urzeala Tronurilor” cu sărutul care aducea moartea a făcut-o să viseze o perioadă, dar n-a putut afla ce poțiune era aceea. I-ar fi plăcut să-l privească în ochi în ultimele lui clipe.

Mergea pe stradă, cu capul în pământ pentru că îi era rușine cu fața ei tumefiată și așa a descoperit plantele miraculoase. Erau niște floricele roșu-vinețiu la marginea trotuarului. 

A doua zi el urma să aibă un concert important. Aproape îi părea rău că el nu va apuca să-și termine partitura, pentru că la numai câteva clipe după ce va duce clarinetul la gură va cădea secerat.