Momentul potrivit e prezentul 

Mama mea trece printr-o perioadă dificilă de sănătate în ultima perioadă. Știu teoria, asta nu împiedică durerea. Cel mai tare mă doare că o doare și că-i este teamă de boală și de evoluția ei. Mi se rupe sufletul când o văd că ezită să coboare treptele sau când se sprijină de brațul meu și mă privește în ochi, căutând aprobarea. 

Cea mai bună alegere pe care am făcut-o vreodată a fost când am păstrat sarcina, deși aveam doar 20 de ani. Măritată deja, aș mai fi amânat, eram studentă în primul an. Doar că starea mea de sănătate, în viziunea specialistului, nu-mi permitea. Medicul mi-a zis că risc să nu mai fac copii niciodată. Știindu-mă, mi-am dat seama că nu-mi voi putea face față dacă la 30 de ani nu voi putea rămâne gravidă. 

Am făcut și multe alegeri proaste de-a lungul timpului. Pe unele le-am gândit greșit de la bun început sau nu le-am analizat destul, altele s-au dovedit pe parcurs a fi fost niște erori. Alegem funcție de cum suntem la un moment dat, de paradigma din care putem raționa. Până când nu ne maturizăm noi complet ca ființe emoționale, dăm rateuri în ceea ce privește relațiile, spre exemplu. Been there, done that. Analiza pe care o facem asupra viitorului se bazează pe ceea ce știm despre trecut, e destul de greu să avem parte de mai multă creativitate de atât, oricât de mult am cunoaște tendințele. E ca și cum i-am cere porcului crescut în curte să nu mai mănânce atât de mult, că se apropie Crăciunul, dar el nu are un precedent la care să se raporteze, așa că va sfârși, inevitabil, slănină. 

Am pornit blogul prin 2010. E irelevant că mi-a căzut de vreo trei ori și de fiecare dată am pierdut toate textele. Am recunoscut mereu, intenția a fost să povestesc despre mine, despre experiența mea, cu bune și cu rele, lucruri din care fiica-mea și prietenele ei să învețe, eventual, câte ceva. Se spune că un înțelept este acela care învață din greșelile altora, nu trebuie să le facă el însuși.  

Văd la tânăra generație de femei tendința de a amâna momentul în care ar dori copii. Cred că tot articolul este despre asumare și maturizare, cu cât mai devreme cu atât mai bine, eu mă bucur enorm că între mine și fiică-mea sunt doar 21 de ani, când eu voi avea 80, ea va avea 60. E splendid, vom fi două babe, mai ales eu. Doare tot timpul, doare orice vârstă ai avea, dar dacă mama m-ar fi făcut mai devreme, am fi avut puțin mai mult timp împreună. Despre asta e vorba. 

Duminică am făcut rebus și integrame cu mama. Cândva o specialistă, din cauza bolii, sunt multe lucruri și cuvinte pe care nu și le mai aduce aminte. Duminică, ea citea definițiile, dacă nu știa o mai ajutam eu cu câte un cuvânt, de scris a scris ea. La un moment dat a obosit și a zis că nu mai vrea. Mi s-a rupt sufletul și nu am putut plânge, oricum e făcut bucăți și-l tot repar în fiecare zi, doar-doar mai ține puțin. Atâta cât să-i pot zâmbind în fiecare seară. Plâng des în ultimul timp, plâng acum scriind, fără să știu exact de ce anume scriu, cui folosește. Cred că pentru mine scriu. 

Speranța de viață

Când ai 20 de ani este foarte simplu să crezi că vei fi veșnic tânăr și sănătos. Bătrânețea pare o destinație pe cât de îndepărtată, pe atât de nedorită. Doar că e imposibil să fii tânăr toată viața. Sau poți face asta, cu condiția să mori tânăr, ceea ce e puțin probabil să-ți dorești. 

Observ mesajele de genul 30 e noul 20, 40 e noul 30, iar cel care mi-a atras atenția a fost 60 e noul 40. Zece ani diferență nu ne mai ajung, e nevoie de 20 pentru a ne face să ne simțim mai bine? În statistică, depinde foarte mult de analiza pe care o faci. Orice neadevăr se poate transpune în cifre și nu va fi o minciună. Totul depinde de metoda de analiză. La fel și cu vârsta, depinde la ce te raportezi. 

Conform World Health Organization (cifre 2016) speranța de viață la naștere este de 72 de ani. În 1950 era de 48 de ani și în 1900 de doar 31 de ani. Schimbarea s-a produs prin scăderea mortalității infantile.  Până și cu mii de ani în urmă, în epoca de bronz, speranța de viață la naștere era de aproape 30 de ani. Dar dacă era verificată pentru cei care reușeau să împlinească 15 ani, se mai adăugau niște ani ajungând spre 40. 

Mai avem un indicator important, cel al speranței de viață sănătoasă, care este de 63,3 de ani (cifre 2016). Cu alte cuvinte, poți să te bucuri că ești la 60 ca la 40, durează cam trei ani bucuria asta.

Maturitatea și asumarea 

Cred că cei mai mulți dintre noi am fost crescuți de niște părinți care se jucau de-a adulții. În viziunea lor asumare însemna renunțare și toată această părere de rău pentru lucruri pe care nu le-au putut face a reprezentat un fel de amenințare asupra noastră. Ochii ni s-au cam deschis când am devenit adolescenți și am descoperit că părinții noștri sunt niște frustrați. Normal că nu am avut nici cea mai mică intenție să semănăm cu ei. Văd mulți părinți tineri care își amenință la fel copiii adolescenți: o să vezi tu când o să crești, lucrurile nu sunt așa cum crezi tu, viața e mult mai grea de cât pare. Se împăunează cu sacrificiul și cu frustrarea și nu fac altceva decât să-și îndepărteze copiii sau să-i facă să-și dorească un fel de tinerețe perpetuă. Este drept că și condițiile economice contribuie: pentru tineri este aproape imposibil să se maturizeze mai repede din moment ce nu se pot susține material. Pentru că nu e cea mai bună soluție să stea cu părinții în aceeași casă. 

Responsabilitatea e personală 

Decizia de maturizare înseamnă asumarea responsabilității pentru propria viață, cu toate consecințele. Vorbeam zilele trecute cu o prietenă care nu dorește să aibă copii, dar pentru ea e o hotărâre pe care a luat-o în cunoștință de cauză. Știu femei care se apropie de 40 de ani, la fel ca prietena mea și care consideră că  mai au timp. Nu decizia de a avea sau nu copii e problema, ci amânarea ei. Eu nu pledez nici pentru una, nici pentru alta. E ceva personal. Eu cred că e o mare bucurie să crești un copil, să-l vezi cum se ridică, cum vorbește, cum devine independent. E o șansă și nu o nevoie. 

În momentul în care nu iei o decizie, e tot o decizie și înseamnă că te hotărăști să amâni să faci o alegere. Și mai înseamnă că îți permiți asta, indiferent de consecințe. Cea mai neplăcută situație este atunci când ești luat prin surprindere. Sigur că există șansă, noroc, întâmplare, dar să te miri de ceva la care ai fi putut să te gândești, e ceva mai neplăcut.  

Șansa de a face ce e mai bine

Mama se uită la televizor și eu mă străduiesc să termin articolul. Aș fi putut să mă mut în birou sau în bucătărie, dar cred că e mai simplu să stau aici unde mă întreabă ce tot lucrez la ora asta din când în când, decât să mă duc în altă parte unde ar fi venit oricum, dar i-ar fi fost mult mai greu să se deplaseze. 

O perioadă vom locui împreună. Mi-e mie mai ușor să mă asigur că e totul în regulă așa. Atât cât poate fi. Atât cât mai poate fi. 

În fotografie sunt cu Ada. Am scris cândva un articol cu titlul ”Copiii noștri vor fi părinți mai buni ca noi”. Este posibil ca ei să fie și copii mai buni decât noi.