Când a început să tremure, și-a dat seama că avea oarece îndoieli. S-a aplecat pretinzând că-și leagă șireturile, dar ea voia doar să-și ascundă lacrimile care i se zbăteau în colțul ochilor. Încă ar mai fi putut opri totul.
L-a privit cum aranjează concentrat parapanta. Se învârtea în jurul pânzei albastre și trăgea de ea. Mereu era atent doar la detaliile practice. Orice conversație despre modul în care se simte ea sau despre durerile din sufletul ei era sortită eșecului.
I-a făcut semn că se pot așeza la decolare și l-a privit cum își pune tacticos ochelarii de soare. Poate că s-ar fi răzgândit dacă, fie și doar pentru o clipă, ar fi privit-o în ochi.
Vântul de septembrie avea viteza optimă. Au alergat pentru ultima dată împreună și au zburat pentru prima dată amândoi. Prima și ultima, pentru că șnururile au cedat exact după ce au atins înălțimea maximă. Exact așa cum calculase ea.
Pânza i-a acoperit perfect și zbaterea lor n-a avut spectatori.
În masa inertă pe care au descoperit-o cei care au ajuns la locul în care au căzut era imposibil de stabilit cine pe cine ținea în brațe.
Recent Comments