Sunt oameni cărora le iese totul din prima. Iau o hotărâre și o pun în practică. Sunt aceia care ies mereu pe locul întâi și care au un palmares bogat. Chiar dacă am câteva succese care pot trece drept răsunătoare, am avut senzația unui bine-meritat loc ”secund” în permanență.

La școală, la sfârșitul primei clase, am fost vreo șapte care am luat premiul întâi. Era cam înghesuială, dar a mers. Într-a doua a crescut competiția. Am luat tot premiul întâi, dar nu mai știu câți dintre noi. Cred că doi. Într-a treia am luat premiul doi și am pus-o pe seama operației de apendicită pe care am făcut-o, pentru că am lipsit mult de la școală. Primul din clasă a fost un băiat pe care nu l-am mai ajuns niciodată. Dănuț era un geniu și eu pierdeam mereu prin comparație.

Dacă vă gândiți că aș fi fost o tocilară, vă înșelați amarnic. Eram doar foarte curioasă, veșnic rebelă, mai mult din dorința de a primi ceva atenție decât din a-i contrazice pe cei din jur, pur și simplu. Citeam și scriam de la 4 ani, dar nici asta nu a însemnat mare lucru, după cum prea bine se vede.

La facultate n-am intrat din prima. Am dat la medicină și singura scuză pe care o am este aceea că n-a intrat nimeni dintre colegii mei de generație. N-oi fi fost eu suficient de bună, dar nu eram o excepție nici la asta.

Mie nu mi-au ieșit nici divorțurile din prima, cu fiecare dintre cei doi foști soți ai mei m-am împăcat pentru o perioadă, la câteva luni după ce ne despărțisem.

Vorbeam săptămâna trecută despre cum și când facem promisiuni, cum ne putem ține de ele, de ce nu reușim uneori și cum am putea face să le respectăm. Pentru mine, cuvântul este foarte important. Dacă spun ceva, trebuie neapărat să respect ce-am zis, drept pentru care sunt foarte atentă. Când nu ne respectăm promisiunile e o dovadă de  lipsă de respect și față de noi înșine. Și doare. Tot așa cum m-a durut pe mine marțea trecută când n-am ajuns la piscină, deși spusesem că o voi face. Ei bine, cine deschidea cu un rânjet de satisfacție pe față ușa piscinei la 7 jumătate dimineața? Eu!

Sportul este o activitate străină pentru mine în forma organizată și îngrădită, dar pot accepta înotul ca singurul sport de sală pe care-l practic. Am abonament de peste un an și am mers de câteva ori, MULT mai rar decât aș fi vrut/ ar fi fost indicat.  Săptămâna trecută chiar m-am trezit foarte devreme dar nu m-am dat dusă. Am reușit azi, cum spuneam, a doua oară.

Ce mi se pare mie de reținut din textul lung și inutil:

– e ok să ne promitem lucruri pe care le vom face pentru noi

– e ok să acceptăm că nu a mers de prima dată și să perseverăm

– e ok să reușim a doua oară

– e ok să continuăm.

Ajută mult să facem în așa fel încât să ne fie cât mai ușor:

– am ales să mă duc de dimineață la piscină când eram sigură că e mai simplu: trafic puțin, loc de parcare garantat, piscina goală, după cum se vede și în fotografie

– mi-am făcut bagajul de piscină în seara dinainte și l-am pus în hol să-l văd de dimineață

– mi-am ales haine cu care să mă îmbrac cât mai repede (și să mă dezbrac)

– m-am dus cu costumul de baie pe mine (cred că aș fi fost în stare să dorm cu el de data asta, doar ca să fiu sigură că mă urnesc din casă la timp).

De fapt, recunosc, doar mă laud.

O săptămână tonică să aveți!