Martino se bucura de o zi splendidă, după o săptămână înfiorătoare de muncă. Ajuns la ștrand, își trânti lucrurile pe bancă, își scoase tricoul și pantalonii și le îndesă în rucsac. O observă în ultimul moment, chiar înainte de a se îndrepta pe podul de pe care urma să sară. Era cocoțată pe parapet și se uita fix la harta pe care o avea întinsă în poală. O rugă să fie atentă și la lucrurile lui până face o baie. Accentul ei în germană îi confirmă că e străină, dar nu ar fi știut să spună ce origine are. Mică și îndesată, se învelea în rochie, într-o încercare timidă de a nu se lăsa văzută de soare. Sau de oameni.
Martino sări în râu și scoase un țipăt ușor când atinse apa rece. Înghiți o gură bună până când se ridică la suprafață și râse de unul singur de gafa lui. Înotă fără prea mult spor, oboseala își spunea cuvântul. Când ajunse înapoi pe mal, fata era încă acolo, cu privirea în zare. Își desprinse părul și vântul i-l arunca peste față, astfel încât, în încercarea ei de a se elibera, părea că se zbate.
Martino își dădu seama că e tentat. Până acum, nu acționase niciodată acasă. Prefera să plece în câte un week-end prelungit. După ce-i mulțumi, se prezentă și află câteva lucruri despre ea. El îi povesti că e agent imobiliar în Zürich, că e singur și se oferi să-i arate câteva puncte de atracție ale orașului pe hartă.
Martino se duse după răcoritoare. Cumpără două sticle de limonadă de rubarbă, luă și două pahare cu gheață și felii de lămâie. Pastila se dizolvă instant. Știa că nu are vreun gust specific și că ajunge și un singur pahar. Îi plăcea provocarea, deși își dădea seama că ea avea deja destulă încredere, băutura era în sticle și o turnă în pahare chiar în fața ei. El dădu sucul peste cap, își strânse lucrurile în sacul impermeabil și plecă să înoate din nou. Ea rămase în urmă și el îi făcu cu mâna de pe pod înainte să sară.
Martino știa că va dura cam o oră până când otrava își va face efectul, iar atunci ea va părea că face o criză cardiacă. Probabil că cei care o vor vedea vor chema ambulanța, dar va fi prea târziu.
Martino recunoscu că nu era tocmai genul lui și poate că nu ar fi făcut nimic dacă n-ar fi aflat cum o cheamă. Mama lui se numea tot Tina.
Recent Comments