După prima emisiune de dimineață la care m-am dus cu temele făcute și am fost un (perfect) dezastru, m-am relaxat și m-am dus azi cu tema (aproape) nefăcută. Acum două săptămâni pregătisem un text despre promisiuni și am ținut morțiș să spun toate lucrurile (importante) pe care mi le notasem, ceea ce m-a timorat și am devenit rigidă.

I-am propus lui Alexandru două teme în dimineața asta și, bineînțeles, că el a vrut să vorbim despre îndrăgostire și iubire, date fiind sărbătorile care ne-au adus multe plușuri roșii în magazine.

La întrebarea ce sărbătorim Valentine’s sau Dragobete nu pot răspunde decât întrebând ce contează, atâta vreme câte cele mai multe relații sunt varză, oamenii visează că undeva e cineva care le poate îndeplini toate așteptările. Așa cum au crezut de fiecare dată când s-au îndrăgostit. Dacă îndrăgostirea este despre ceea ce credem că ar putea fi celălalt, iubirea este atunci când ne dăm seama cine e cu adevărat. Îndrăgostirea este despre ceea ce ar putea fi relația și iubirea este despre ceea ce e este relația cu adevărat. Zi de zi.

O prietenă a Adei s-a căsătorit foarte tânără, avea abia 20 de ani. Normal că  m-a perceput drept aliat, și eu m-am măritat la 20 de ani, așa că nu prea aveam argumente ca s-o conving să n-o facă. I-am zis atunci că funcționalitatea unei relații ține și de lucrurile practice: ”cine duce gunoiul și cine cumpără pâine”. Pentru că-ți poate spune de 1000 de ori pe zi ”te iubesc” și să nu însemne ABSOLUT NIMIC, dacă vorbele nu sunt susținute cu acțiuni concrete care țin de grijă și generozitate, de a fi prezent pentru celălalt, de a ține cont de celălalt, fără a ne pierde pe noi înșine.

Am văzut și multe cazuri în care persoana iubită devine un scop în sine, ca un fel de ambiție de copil mic care bate din picior. Am văzut femei dispuse la a se anula complet pe sine, nevoile lor reale, din dorința de a fi cu un anumit bărbat și singura explicație primită a fost aceea că: ”îl iubesc, nu am ce face”. Genul acesta de îndrăgostire este toxic. Se întâmplă în special în adolescență, când mai contribuie și furtuna hormonală la ”imbecilitatea tranzitorie”, cum definea Ortega Y Gasset îndrăgostirea, dar e ceva mai greu de înțeles ulterior. Sentimentele sunt pur și simplu și nu pot fi judecate sau oprite, dar putem alege să nu ne atașăm de ele, să nu ne identificăm cu ele și să ne alegem cu grijă acțiunile. Putem alege ce anume facem datorită sau în ciuda emoțiilor noastre.

Cunosc foarte puține cupluri cu o viață armonioasă. Cei mai mulți au impresia că mai au timp să găsească pe cineva mai potrivit, dar preferă să se complacă, pe cât posibil fără să facă nici un efort. L-am întrebat pe un amic care era de șapte ani împreună cu prietena lui dacă are de gând să se căsătorească sau nu. Ideea nu era atât de a completa un formular la primărie, dar voiam să-mi spună cât de împlinit se simte. Mi-a zis că nu e sigur dacă ea era persoana potrivită. După șapte ani și tot nu aflase. Suntem intoxicați pe de o parte de filmele romantice despre găsirea partenerului perfect, pe de o parte, tulburați de realitatea cuplurilor disfuncționale din jur, pe de altă parte, dar ducem cu noi iluzia că undeva, acolo e cineva care e mai potrivit pentru noi. De cele mai multe ori, cei care eșuează se întreabă de ce li s-a întâmplat să dea peste o persoană nepotrivită în loc să se întrebe cum de au ales greșit. Este mult mai simplu să dăm vina pe cel de lângă noi, ce-a făcut sau ce n-a făcut, decât să ne asumăm noi propria vină sau, pur și simplu, că am ales prost.

Iubirea se susține cu lucrurile mici de zi cu zi, prin acțiuni concrete. Declarațiile sunt mai ușor de făcut, dar numai faptele sunt reale. În ce măsură dorim să-i facem celuilalt ziua mai bună? Nu cea mai bună zi din viață o singură dată, ci zi de zi, lucruri care produc impact și care pentru celălalt sunt importante.

Mulți dintre noi provenim din familii în care părinții noștri nu erau tocmai un model de urmat. Fără să vrem, replicăm modele sau ne luptăm să fim exact opusul. Calea către o relație de cuplu armonioasă pornește de la sănătatea emoțională a ambilor parteneri. Partenerul este un motiv de bucurie și nu o cale de vindecare. Dacă mergem pe a doua variantă, până când nu suntem noi pe deplin maturi, vom atrage doar persoane cu defecte complementare, de care ne vom simți cu atât mai atrași cu cât defectele sunt mai potrivite pentru dezastru.

Din fericire, am văzut în ultimul timp inițiative foarte bune pentru susținerea cuplurilor sau a celor care conștientizează că e minunat să lucreze mai întâi cu sine după o despărțire, înainte de a se băga într-o altă relație.

Domnica Petrovai, unul dintre fondatorii Mind Education Health, spune:

Școala pentru Cuplu este proiectul meu de suflet, dar și al colegilor mei. Și asta pentru că împărtășim credința profundă în cuplu și căsnicie, în relații fericite. În familie și o viață armonioasă, cu tihnă și înțelegere, cu pasiune dar, mai ales, în puterea de a trece peste încercările unei relații în doi. Este, dacă vrei, un proiect pentru cei care cred în iubire și cuplu, în ciuda numeroaselor greutăți și încercări prin care, vrând-nevrând, uneori trebuie să trecem: divorț, singurătate, teama de eșec și intimitate, relațiile „nepotrivite” sau alegeri dureroase. Pentru cei care au avut un trecut greu și își doresc să nu mai repete alegerile traumatizante ale părinților lor. O școală pentru cei care cred că numai în doi evoluăm, creștem, ne „luăm zborul”, ne simțim liberi să construim. Să ne împlinim visele, să fim alături unul de celălalt.

Trăim într-o cultură cu o istorie în care grija pentru cuplu a fost mai puțin prezentă – și este momentul să schimbăm asta. Pentru fiecare dintre noi! Pentru copiii noștri. Ei vor și pot avea astfel un alt model de relație, de iubire. Frumos și real, sănătos, autentic și cu mult mai puține dureri, eșecuri sau suferințe. Multe din rănile sau cicatricile din dragoste își au rădăcinile tocmai în trecutul nostru: în relația cu părinții, bunicii și străbunicii noștri, în relațiile noastre romantice de-a lungul vremii, dar și în cultura în care trăim.”

Irina Doiciu a dezvoltat programul Improving care combină seminare dedicate celor care vor o relație de cuplu armonioasă și spațiul virtual (platformă de gamification și comunitate) în care aduce în discuție teme importante despre care nu prea vorbim. . Cele două personaje pe care Irina le scoate la înaintare sunt Ileana Cosânzeana și Făt-Frumos, undeva după terminarea poveștii. Următoarea întâlnire pe care ne-o propune Irina la București are ca temă cearta și cum ar putea fi un conflict o șansă de consolidare a relației: Învață să te cerți 

”Certurile, cu motiv real sau din nimic, ne pot apropia sau îndepărta. Nu de ce te cerți este important, ci cum reacționezi la emoțiile negative care însoțesc o astfel de situație. Dacă alegi să vezi cearta ca pe ceva pozitiv, din care amândoi aveți ceva de învățat și puteți evolua împreună, atunci tocmai ai mai pus o cărămidă la baza relației voastre. Dacă în schimb alegi să eviți confruntările de orice fel de teamă să nu se nască vreo ceartă, încetul cu încetul, își face apariția o lipsă de încredere. Cu timpul, mici discuții care ar fi putut lămuri lucrurile, se adună, creează frustrări, tristețe și sentiment de singurătate în cuplu. Dacă nu simți că poți spune sincer și liber ceva ce pentru tine nu este în regulă, este doar o chestiune de timp până când vor ieși la iveală, cel mai probabil într-un mod și moment nepotrivit.”

Un fost iubit mi-a zis cândva că n-avem de unde să știm dacă Julieta și Romeo ar fi fost fericiți împreună. Da, poate că Julieta ar fi gătit prost la început, dar poate că ar fi învățat. Nu vom ști niciodată. Important ar fi să ne oprim din a face din îndrăgostire o prioritate și să învățăm să trăim în iubirea de zi cu zi cu mai multă generozitate atât față de partener, cât și față de noi înșine.