La raionul de carne există un pachet special și care conține niște mici, niște frigărui și niște ceafă de porc. Se cheamă Family Pack. Sunt multe produse care sunt ambalate în cantități mari și care sunt etichetate Family Pack. Chiar și Bitdefender are un pachet antivirus pentru toți din casă cu aceeași denumire generică de ”familie”. Pe niciuna din companiile menționate mai sus nu le-a întrebat nimeni ce părere are despre familie, ce reprezintă și din cine e alcătuită. Că nu contează! Până la coaliție, nu și-a bătut nimeni capul. Problema cea mai mare e că, de atunci încolo, societatea are un subiect.

Cea mai mare problemă pe care o văd este această diviziune în noi și ei. Această scindare de oameni care se străduiesc să dea o definiție adecvată. E plină lumea de disfuncționalități și unora le arde de definții. Din păcate, țara noastră este un stat religios. Dacă am fi un stat laic, nici nu am mai fi avut discuția asta vreodată. Din păcate, cu toții ne temem. Din păcate, cu toții avem motive. Cei care au simțit nevoia de a defini familia ca o uniune între un bărbat și o femeie se tem că… mi-e teamă că nu înțeleg temerile lor, pentru că nu mi se par logice. Iar noi ne temem că ni se vor restricționa din ce în ce mai mult drepturile – și poate că avem dreptate – doar că acești ”noi” suntem o cantitate neglijabilă.

Azi o doamnă cu cei doi copii din dotare a fost la cinema și a vrut să primească reducerea de family. O angajată i-a spus că nu se poate, că nu e o familie. Doamna s-a enervat, casiera a fost fermă pe poziție, chiar recalcitrantă, pentru că îi era frică. Scandalul a izbucnit când doamna a reclamat că a fost discriminată și nu i-a fost acordată reducerea la film pentru că nu era pe modelul familiei tradiționale. Cinematograful a fost acuzat că face propagandă pentru coaliția pentru familie și că oferta pe care o promovează e discriminatorie.

Eroare de comunicare, ca să vezi! Evident, oferta cinemaului era simplă: doi adulți și doi copii au preț special. Include mame sau tați cu mătuși, veri, bunici sau chiar prieteni, că nu e nimeni care să ceară și arborele genealogic la intrare. De aici și până la mesaje indignate, acuze și ură nu a fost cale lungă. Prima eroare de comunicare a fost cea a cinematografului, e adevărat, și au fost chiar două, nu una: mai întâi comunicarea greșită a campaniei și apoi, comunicare greșită cu angajații.

În viziunea mea, familia e o adunătură de oameni care au legături de sânge. Să-mi fie iertat, dar tatăl copilului meu nu e rudă cu mine, e doar într-o relație contractuală cu mine, cât timp mi-e soț.  Familia e alcătuită strict din cei de care au niște sânge în comun. Știu că nu m-a întrebat nimeni, dar eu tot vă spun cum văd eu lucrurile. Familia e lucrul greu de dus, pentru că nu ne-o alegem, încercăm doar să facem tot ce e mai bun din ea. Cunosc definiția cu ”familia e celula de bază a societății”; au avut-o și alte sisteme care oprimau individul și potențialul acestuia. Familia ar trebui să fie leagănul dezvoltării unui copil și mediul care îl susține pe parcus.

Am văzut tot felul de postări azi: unii erau indignați, alții lansau acuzații, alții erau profund scandalizați. Poate că am eu un defect, dar până când nu înțeleg exact ce vrea și ce are nevoie celălalt, nu mă apuc să dau sentințe și nici să comentez. S-a discutat și despre reacția întârziată a cinematografului, probabil că cel/cea care trebuia să răspundă mai repede s-a temut să iasă cu o poziție oficială.

Crisitina Bazavan a scris un articol care conține și poziția oficială a Hollywood Multiplex și avut un discurs echilibrat cu privire la toată situația. De fapt, o mică eroare de comunicare, din care a ieșit un mare scandal. Din toate fricile noastre au apărut mai mulți monștri decât putem noi duce.

(Mărturisesc, o admir pe Cristina)

Ca de fiecare dată, eroarea de comunicare naște monștri și victime de toate părțile. Cinematograful putea pune pe afiș o explicație mai clară a campaniei: 2 adulți și 2 copii. Casiera ar fi putut respira puțin după primul ”Nu se poate” și s-ar fi putut interesa despre condițiile campaniei, dar casierei îi era frică. Tot de frică a tratat-o atât de prost pe doamna cu copiii. Toată lumea a greșit, toată lumea a comunicat prost, multă lume e plină de ură și arată cu degetul.

E mai simplu să urăști decât să încerci să-l înțelegi pe celălalt: ce-l sperie, ce-l mână, ce ar vrea și ce are nevoie, de fapt. Când ne vom face bine, vom avea capacitatea să respirăm și să observăm pentru câteva secunde ce ne vine să spunem, vom gândi și abia apoi vom răspunde.

Fotografia a fost făcută la cinema. Eram la premiera de la ”Cum să distrugi o piesă”, sper să nu distrugă cinematograful.