După șase luni de exerciții la fiecare două săptămâni, cursanții de la public speaking au o întâlnire la care își susțin prezentările. Eu am fost invitată să zic și eu ceva despre vorbitul în public.

Când m-a sunat Alexandra să-mi spună despre eveniment, eram singură în mașină, în drum spre mare. Și nu era perfect ca-n melodie, pentru că bătea soarele în parbriz, era cald, eram deja obosită și eram doar la jumătatea drumului. Am acceptat repede, nu de alta, dar voiam înapoi ecranul telefonului ca să nu mai greșesc – din nou – intrarea pe autostradă.

Știți bancul cu Ițic care sună la ziar: ”A murit bunul meu prieten Ștrul, cât costă să publicați un necrolog? Ne pare rău pentru pierderea dumneavoastră, anunțul va fi gratuit în acest caz. Ah, da? Scrieți: a murit Ștrul. Vând Trabant”

Le-am spus celor de la summit bancul și le-am mărturisit că mergeam la Constanța în același spirit: aveam un eveniment de business pentru compania la care lucrez și a doua zi planificasem și o întâlnire cu cititorii. Un fel de ”Sunt în delegație o zi, a doua seară lansez romane.” Iar la conferință am mai făcut o poantă: ”Cititul face bine la vorbit. Vând cărți” . Aș fi putut încheia ca-n titlu, dar am vrut să râdă lumea mai bine.

Atmosfera a fost incredibilă. Când mi-a venit rândul să vorbesc, oamenii erau deja încălziți, m-am simțit ca un mega star care intră abia după ce a mai cântat o trupă înainte.

Totul a fost foarte bine organizat și dovada supremă e punctualitatea. Discursurile respectau programarea, mai ceva ca la o conferință. Puteți merge la evenimentele organizate de Speakers Club, sunt interesante și din public, iar dacă vă bate gândul să vă antrenați pentru asta, cursul are marele beneficiu că întâlnirile sunt de două ori pe lună și chiar se creează un grup de a cărui susținere veți beneficia.

Am vorbit despre beneficiile cititului, dar am spus atât de multe, încât merită o postare specială.

Mi-a plăcut mult și partea cu întrebările. Sigur că am mituit publicul! Aveam la mine cărțile poștale cu poezii și ofeream câte una pentru fiecare îndrăzneală. Am fost întrebată cum de reușesc să fiu așa, iar eu am răspuns că am avut noroc. Doamna a insistat și eu mi-am dat seama că vrea să știe dacă totul a venit de la sine sau dacă am muncit. Am recunoscut că mă lupt cu mine de când mă știu și am dat-o pe glumă. Femeile deștepte vor să li se spună că sunt frumoase și cele frumoase vor să audă că sunt deștepte, așa că ăsta a fost motivul pentru care eu am crezut că-mi face complimente pentru modul în care arăt. Probabil că nu sunt nici una, nici alta sau și una, și alta, important e că ne-am amuzat.

Am rămas ușor contrariată când mi s-a cerut să spun dacă scrisul vine din emoție sau din rațiune. Nu sunt în stare să le separ complet și nu pot vorbi despre ce simt decât dacă mă gândesc la asta. La poezie e altfel, dar în roman emoția e undeva în spate, e ceea ce dă logică acțiunii personajelor. Mă gândesc care e emoția din spate și raționez cu privire la emoția cititorului, la ce va simți el.

Emoția este ceva ce tot prin intermediul unui gând traducem și am răspuns cinstit că nu știu să explic. Am fost un copil extrem de sensilbil, mereu în alertă, aveam în permanență scenarii în cap. Un simț foarte acut al observației mă ajuta să văd tot și o memorie fantastică a imaginilor și a fețelor m-a ajutat mereu să rețin aproape tot. Îmi plăcea să urmăresc oameni pe stradă și să-mi închipui viețile lor. Refuzam să mă simt în pericol, mă blocam, dar aveam mereu pregătite ”ieșiri”. Deși vedeam scenarii negative, mă salva faptul că eram mereu în căutare de soluții.

Scriu romane care sunt încadrate în categoria thriller. Un cititor mi-a scris odată că scriitori de cărți polițiste sunt supărați pe mine, probabil. Scriu ficțiune. Scriu povești. Scriu.

Citiți, face bine la vorbit.

 

Credit photo Claudiu Bekk Photography