De unde vine frica 

Ne temem de cuvinte. Ne temem de judecata celorlalți. Ne îndoim că am merita ceva mai bun, dar ne dorim în permanență o minune. Sperăm și ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe în bine de la sine. 

De fiecare dată când spun că speranța e o dezamăgire încă necunoscută sunt certată. Sunt mulți care cred că ajunge să-ți dorești suficient de mult un lucru și acela se va îndeplini. Realitatea dovedește contrariul, dar suntem absorbiți de poveștile cu minuni și succes obținut peste noapte și neglijăm statisticile reale. Eu cred că nu ajunge să sperăm, e esențial să trecem la acțiune.

De unde vine fericirea

De când am început să vorbesc despre fericire, mi s-a spus de mai multe ori că oamenii se vor speria. Foarte bine, mi-am zis eu, asta îi va face constienți de limitările pe care le au în gândire. Mi s-a spus să o iau mai ușor, că fericirea e un subiect prea mare, nu mă pot atinge de el, să o dau cu starea de bine. Am observat cât de atașați suntem de propria nefericire. Multora, dacă le iei nefericirea, vor rămâne complet descoperiți, pentru că vor fi nevoiți să-și asume responsabilitatea. 

Cuvintele pe care le folosim sunt doar niște coduri. Dacă e foarte clar ce vrem să spunem când numim un obiect – chiar și atunci pot fi semne de întrebare, contextul este foarte important dacă vorbim de scaun, spre exemplu -, când ajungem la lucruri imateriale, e nevoie de ceva mai mult. Avem fiecare propria înțelegere a cuvântului fericire. Pentru unii poate însemna bucurie, pentru alții euforie, pentru alții veselie. Pentru mine înseamnă stare de liniște și de împăcare cu propria mea viață. 

Unde e capcana 

Am avut tupeul maxim să iau ca nume al firmei mele SONAS, cuvântul irlandez pentru fericire. Am obrăznicia să vorbesc despre asta în ateliere, am scris și un caiet de exerciții intitulat Caietul fericirii.

Dorința noastră cea mai mare este să fim fericiți. Am considerat că e necesar un atelier în care modul în care gândim despre fericire să fie analizat. Să discutăm despre cum funcționează cu adevărat creierul nostru când obține ceva și cât durează asta. Sunt mulți care își amână și condiționează starea de fericire pentru atunci când sau dacă își va găsi un iubit/o iubită, când va cumpăra o casă, când se va căsători, când va avea copii, când va fi promovat/ă, moment în care o altă fantasmă va deveni obiectiv. Ne adaptăm cam în șase luni la orice eveniment pozitiv sau negativ care ni se întâmplă (adaptare hedonică) și ne întoarcem la nivelul de fericire la care suntem condiționați prin naștere. Doar că acesta reprezintă doar 50%. Restul este afectat de evenimentele în sine care ni se întâmplă în proporție de (DOAR) 10%,  existând un procent bun de 40% care totalizează acțiunile concrete pe care le putem întreprinde. Acest 40% reprezintă capacitatea noastră de a alege ce facem, cum facem și cum ne raportăm la ceea ce gândim. 

Creierul nostru produce constant gânduri. Unele dintre ele valoroase, altele mai puțin. Există o voce în capul nostru pe care nu o putem reduce la tăcere. Și nici nu e nevoie, atâta vreme cât ne dezvoltăm capacitatea de a observa că gândim și decidem conștient să nu ne atașăm de gândurile noastre. Putem decide să ne întrebăm de ce gândim ceva anume. Putem decide să ne amuzăm că ne-a trecut un anumit gând prin cap. Și, cu siguranță, decidem dacă punem sau nu în acțiune gândul respectiv, dacă dăm dreptate sau nu vocii care ne spune ce și cum suntem. 

Filmulețul de mai jos este despre alegeri, despre consumerism, despre grabă, despre statut. ”Happiness” de Steve Cutts ne provoacă să observăm tiparele noastre și ale societății și să devenim conștienți de alegeri. 

 

E greșit să alergi după fericire. E greșit pentru că fericirea se contruiește AICI și ACUM, în prezent, făcând alegeri corecte care ne influențează viitorul. Fericirea se conjugă cu sunt. Fericirea nu are nevoie de atunci când sau de dacă. Fericirea este. Și cu toții suntem responsabili pentru propria noastră fericire, pentru că doar noi înșine suntem responsabili pentru alegerile și acțiunile noastre.  

Fotografia a fost făcută de Corina Ureche într-o zi înnorată la Criț. Am mers prin sat și ne-am bucurat că ploaia a început după ce am apucat să ne plimbăm vreo jumătate de oră, apoi ne-am bucurat că ploua ușor. Am fi putut să ne enervăm că nu e soare și că a început să plouă. Am fi putut, dar am ales să nu.