Am fost mereu înaintea vremurilor. M-am dus la școală cu lecțiile învățate, știam deja să scriu și să citesc, m-am măritat în anul întâi de facultate, în anul doi am născut, m-am angajat în ultimul an de studii și mi-am dat demisia după o lună, am descoperit cum e să-ți placă să muncești, am tot învățat fără oprire, încă un master, încă o formare, încă ceva de înțeles în permanență. Știu cum sună asta cu mă apropii de 50 de ani, e doar un adevăr. Am 47 până la sfârșitul lunii.

Știu că vârsta are multe aspecte: legale, oficiale, biologice, mentale… anii se adună, la fel și experiențele. Dacă tot spunem că 30 e noul 20, apoi despre 40 îndrăznim să credem că e cea mai frumoasă vârstă și că avem maximum de potențial. Doar că nu îndrăznim să mai spunem nimic după aceea. Cât de sexy poate fi să vorbești despre vârsta de 50 de ani? Știu că mai am doi ani până atunci, dar e excelent că mă pregătesc.

Am găsit în Urban Dictionary  explicații amuzante pentru 50ish: arogant, excentric, obraznic, vanitos. Pfff, cred că au fost situații în care oamenii din jurul meu au zis asta despre mine (direct sau doar în gând) și eu am luat-o ca pe un compliment.

Nu se vorbește despre 50, pentru că în mentalul colectiv e vârsta despre care nu prea ai ce spune. Doamnele care ajung la această vârstă respectabilă și-au cam crescut copiii, dar încă n-au nepoți, încă lucrează, așa că nu pot face prăjituri și tricota toată ziua. Ultima remarcă e o ticăloșie, știu eu niște gagici de peste 60, 70 de ani ale căror conturi le urmăresc pe instagram, de n-o să vă vină să credeți. Bine, idolul meu la combinații de haine și accesorii e Iris Apfel și ea are 96 de ani. E pe primul loc în articolul din Vogue despre Senior Style Muses.

Aici e nevoie de o paranteză. Mai țineți minte cam cum gândeați despre cineva care are  50 de ani pe când voi erați adolescenți? Eu țin minte. Absolut nedrept, știu, dar eu credeam că persoanele în vârstă au un regim special de viață, poate chiar se retrag în niște rezervații. Credeam că nu le mai interesează nimic. Nimic mai greșit, îmi dau seama foarte bine, îmi cer scuze și închid paranteza.

Ar putea suferi de sindromul cuibului gol. Copiii le pleacă pe la școli sau se mută singuri. Ele – da, mă refer în special la femei – după o viață întreagă în care și-au canalizat energia pentru casă și copii realizează că au de făcut ceva pentru ele și că au timp pentru asta.

Copilul meu a plecat la școală de ceva timp. Din fericire, am realizat când a terminat clasa a zecea și urma să meargă la un festival de teatru că se va muta de acasă. Am avut doi ani alături de ea în care să mă obișnuiesc cu ideea. Ne bucurăm când ne vedem și ne străduim să petrecem timp împreună, nu e ca și când s-ar fi mutat din țară. Din fericire. Din punctul acesta de vedere.

Ar putea suferi de apariția constantă de riduri, doar că la 50 de ani ne-am cam obișnuit cu ele. Pe mine mă tot surprindeau pe la 40 de ani și mă minunam de fiecare dată când mă priveam cu lupa în oglindă. Ca o hartă care se modifică, am preferat să citesc în ea mai multe zâmbete și să mă asigur că râd mai mult. Erau riduri de expresie.

Ar putea suferi de efectele menopauzei. Upps, acesta e un subiect despre care nu se (prea) vorbește. În cultura misogină în care trăim, dacă îți exprimi cu fermitate opiniile ești la menstruație, iar dacă ai peste 40, ești la menopauză. Despre menopauză se poartă discuții în șoaptă, doar între femei, ca și când ar fi o rușine. Sigur că și sângele menstrual era o rușine, dar măcar reprezenta un preț pentru fertilitate. Odată cu pierderea ei, o femeie devine neproductivă. Dar e un subiect atât de mare, merită discutat separat într-un articol.

Toate eroinele de benzi desenate cu prefixul super (supergirl, superwoman) sau wonder (wonderwoman) sunt luptătoare tinere, dar câtă energie mai e la jumătatea bateriei. Și cât de multă înțelepciune de dat mai departe.

Într-un raport recent pe teme de consum și marketing este foarte bine definit ca țintă grupul  reprezentat de femei de peste 50 de ani, independente, cu o carieră în spate, dar care nu mai au nimic de demonstrat, puternice prin ele însele, cu o mulțime de realizări și care se ocupă în continuare de casă, copii sau părinți în vârstă, doar că o fac de la distanță. Categoria era definită ca Elastic Women. În prima fază m-a dus cu gândul la momentele în care m-am simțit ca un elastic, când aveam impresia că toată lumea vrea ceva sau are nevoie de ceva de la mine și simțeam că o să pocnesc. Dacă nu am făcut-o atunci, cred că sunt în siguranță.

Mă întorc la 50, de care mă apropii. Nu are nicio importanță dacă par sau nu de vârsta asta. Până și produsele cosmetice încearcă să nu mai pedaleze atâta pe anti-ageing ca și când ar fi o boală rușinoasă și să insiste pe doar pe health and beauty.

Toate acestea fiind zise, mă apuc din timp să celebrez și să savurez această perioadă 50ish.