Mersul îi este ușor săltat. Durerea a transformat-o și a făcut-o mai sensibilă. Lui a început să nu-i mai facă toate mofturile și să-i răspundă din ce în ce mai acid. 

Faptul că vine cu ea la sală în încercarea lui de a o susține este doar o formă prin care el dorește să impresioneze publicul, dar nu pe ea. Îl cunoaște prea bine.  

L-a cărat în spate toată viața. I-a anticipat dorințele, i-a simțit nevoile încă neexprimate și a făcut orice ce a crezut că e plăcerea lui, chiar înainte ca el să apuce să spună ceva. I-a rupt inima și spatele, aproape în același timp. 

Se așează pe patul de elongații și nu știe dacă ea e Procust sau el. 

Mișcarea pornește din ce în ce mai rapid, diferit de celelalte dăți. Asistenta medicală a plecat la cafea după ce s-a asigurat că e totul în ordine, a legat-o și a învelit-o. Ce nu știe ea e că softul a fost modificat de el. În loc de cele 50 de kg ale ei, el a introdus de cinci ori mai mult în program, astfel încât patul se mișcă și trage din ce în ce mai tare. Durerea devine insuportabilă și ea începe să strige după ajutor. Mai întâi delicat, apoi din ce în ce mai tare. Țipetele ei nu se aud până în curtea interioară unde stă lumea la țigară de dimineață. 

Urlă și se zbate încercând să se dezlege din chingi, dar patul își continuă implacabil drumul. Când terapeuta intră să o dezlege, patul ajunsese la limită, iar ea nu mai are suflare.