Ar fi trebuit să-și dea seama de la început.

L-a remarcat de cum a intrat pe ușă. L-a urmărit cu coada ochiului cum dă ocol rafturilor, fără să atingă nimic, căutând ceva. O privea ca și când ar fi avut nevoie de ajutorul ei, dar era prea timid să i-l ceară. S-a apropiat de tejghea doar după ce a rămas singură în farmacie, zâmbind încurcat, dându-și bretonul de pe frunte cu un un gest copilăros, clipind de mai multe ori, ca și când i-ar fi făcut cu ochiul. I-a surâs înapoi foarte timid:

– Vă rog, vă pot ajuta cu ceva?

– Da, mulțumesc, aș vrea o pastă de dinți.

Pentru  ajunul de Crăciun era o cerere cel puțin neobișnuită. 24 decembrie e seara cel mai puțin aglomerată, oamenii se strâng pe la casele lor. De dimineață avusese numeroși clienți care-și făceau rezerve de medicamente pentru cotracararea viitoarelor excese și a posibilelor dureri. Făcu ochii mirată, la care el răspunse imediat:

– Sunt din alt oraș. Am uitat să iau cu mine și degeaba am vrut să cumpăr, nu mai e nimic deschis la ora asta.

– Mă scuzați că mi-am permis să judec. Aveți dreptate, toată lumea sărbătorește.

– Da, și mă simt foarte trist, dar mă bucur că am găsit și … că v-am cunoscut. Îmi păreți foarte familiară, mă iertați, nu vreau să par nesimțit, nu e pentru că semănați cu cineva, nu asta e, dar am recunoscut accentul.

Ea îl aprobă plecând ușor capul și lăsând să se vadă înflorirea unui zâmbet. El continuă:

– Sunteți din Republica Molodova, așa-i? De când ați venit aici?

– Am studiat și apoi am rămas.

Vorbiră despre Orhei, orașul unde se născuse ea și acolo unde el avea multe rude, și despre Chișinău, acolo unde ea-și petrecuse adolescența și unde locuia el acum. A îndrăznit să o întrebe dacă o poate aștepta la terminarea schimbului și să o conducă acasă. Pentru că acasă nu era nimeni, s-a bucurat de propunerea lui.

Au mers pe stradă și continuat poveștile despre copilărie. După mulți ani, era prima dată când vorbea fără să se străduiască să pară altceva sau altcineva decât era.  Au mers pe jos aproape tot drumul și au râs mult. Ea se întreba cât de potrivit ar fi să-l invite în casă. În timp ce se gândea foarte intens la asta, el o întoarse cu fața spre el, o luă în brațe și o sărută.

În timp ce mâinile lui o strângeau de gât, își aduse aminte că el nu și-a scos mănușile nici măcar când a plătit la casă. Ultimele cuvinte pe care le-a auzit: ”salutări de la fostul tău soț”.

Da, ar fi trebuit să-și fi dat seama de la început.