Ați avut vreodată un subiect cu care să vă descurcați greu? O materie la care să trebuiască să studiați mai mult și mai intens? O temă care să nu se prindă de voi? Ei bine, așa sunt eu la lecția despre oboseală.

O condiție importantă pentru starea noastră de bine este să reușim să ne observăm și să fim cât mai mult prezenți în realitate. Să creștem capacitatea de a observa lucrurile bune care ni se întâmplă și să oprim din când în când moara stricată din capul nostru care șese gânduri la foc automat și ne mută atenția ba în trecut, către ce n-am făcut bine, destul de bine sau la timp, ba în viitor, pe care-l anticipăm cu îngrijorare.

Mă credeam bine, doar că iar am intrat într-o perioadă agitată: lansare de carte în octombrie (a fost la Brașov pe 27) și noiembrie (Gaudeamus, pe 24), multe proiecte profesionale. Fără abilitatea mult-râvnită de a realiza că sunt obosită, mi-am dat asta doar prin efectele de necontestat.

Mai rău decât să fii un perfecționist, este să fii un perfecționist rapid. Mie nu-mi ajunge să-mi doresc ca lucrurile pe care le fac să fie perfecte, ele trebuie să fie perfecte cât mai repede. Am scris decalogul imperfectului perfect când am înțeles cât de greșit e și am hotărât să schimb asta. Sunt un elev îndărătnic, ar trebui să-l citesc zilnic, chiar dacă l-am scris eu, că tot nu-mi intră-n cap. Ca la întâlnirile AA, ar trebui să mă duc des în cercuri de oameni care chiar înțeleg condiția asta. Să mă ridic în picioare și să spun: ”sunt Tony și sunt o perfecționistă”. Aș putea chiar să citesc zilnic decalogul. Aș putea, dar mă grăbesc prea tare să fac multe alte lucruri.

Ar trebui să-l completez cu dorința de a le face pe toate, de a nu pierde nimic, de a fi peste tot, la toate întâlnirile interesante despre cărți, piesele de teatru pe care vreau să le văd, prietenii cu care vreau să povestesc. Vorbeam cu un amic și încercam să stabilim o întâlnire. Mi-am dat seama că am în fiece seară programat câte ceva și i-am propus o dată din decembrie … Când am ajuns să-mi umplu calendarul în halul ăsta, că doar nu-s regina balului?

Săptămâna trecută mi-am luat un parfum. Nu are rost să vă mai întrebați, evident că este ”Juliette Has a Gun”. După cum v-ați dat seama, e parfumul meu preferat, am inventat și o poveste pentru el în romanul cu (aproape) același nume. Nu, romanul nu a fost scris pentru parfum, m-a atras numele acestuia și am obligat-o pe Julieta să-l folosească. Am fost la teatru sâmbătă să o văd pe Ada în premiera ”Cum să distrugi o piesă”.

Fac o paranteză; spectacolul e absolut bestial! O comedie despre niște amatori care pun în scenă o piesă și, evident, reușesc un dezastru. Mai multe despre comedia asta savuroasă într-un articol al Cristinei Bazavan.  

Ei bine, m-am dus să mă aranjez înainte de spectacol, dacă nu știați, am și eu emoții. Mi-am scos geanta, mi-am aranjat părul, m-am rujat și … am uitat parfumul pe chiuvetă. Mi-am dat seama abia duminică. Îl vedeam cu ochii minții părăsit pe marginea albă și am realizat că nu l-am băgat la loc în geantă.

Oboseala e păcătoasă tare. Dacă sunteți ca mine și refuzați să înțelegeți că e bine și necesar să vă opriți din când în când, vă avertizez că se lasă cu pierderi. O să ziceți că un parfum nu e mare lucru, dar abia mi l-am cumpărat și mă oftic. E bine că mi-am asumat cauzele. Am fost și în situații mai complicate din cauza oboselii a nesomnului și a refuzului de a o accepta. Am făcut pneumonie de mai multe ori din răceli banale. Organismul meu se revoltă când nu ascult și mă trântește la pat.

De dormit dorm bine, doar că n-apuc. Pot să ațipesc în orice condiții: în mașină, jur că doar atunci când nu sunt la volan,  în avion, în sala de așteptare a aeroportului, în parc, la masaj, la cosmetică. Practic, oriunde. Doar că n-am timp.

Apple a introdus pe iphone o funcție de monitorizare a orelor de somn pe care mă gândesc serios să o folosesc. O voi reciti pe Arianna Huffington și cartea ei despre relația cu somnul. Un articol despre asta în The New York Times. Vă las și prezentarea ei de la TED Women. Eu n-am timp să o revăd acum, mă grăbesc să ajung undeva.