Certurile dintre ei erau din ce în ce mai dese și mai violente. În seara precedentă  ea îi dăsuse o palmă și el răspunsese cu un pumn. Îi duse cafeaua la pat cu intenția de a calma lucrurile și de a-i spune că vrea să se despartă de el. Și că de data asta e sigură, e prea târziu și nu mai e nimic de făcut. Se vedea că și lui îi pare rău.

Reușiră să vorbească civilizat vreo zece minute, nu mai mult, după care începură din nou cu acuzații. El ședea sprijinit de perne, gesticula cu cana în mână și câțiva stropi de cafea aterizară pe cearșaf. Ea începu să urle și nu observă din prima clipa că el se îneacă. El încercă să îi spună că e ceva care i-a rămas în gât, că-l înțeapă. Spasmele lui deveneau din ce în ce mai intense.

Abia la autopsie descoperiră cauza, o bucățică de plastic de la dopul cutiei de lapte îi obstucționase căile respiratorii.

Ea scăpă fără nicio acuzație. Își dădea seama că exagerase, își dorise doar să-i dea o lecție, nu să-l omoare.