Sunt nouă ani de la prima lansare și vreo 20 de când am scris primul roman. Mereu am fost repezită, mi-a plăcut să cred că sunt rapidă, cu asta m-am amăgit mereu. M-am grăbit să-l scriu, dar am amânat vreo zece ani să-l public. Mai bine făceam invers.

Am scris ”Roșu” în 96, la scurt timp după ce s-au dat publicității statisticile despre victimele controlului nașterilor din perioada comunistă. 10.000 de femei au murit în încercarea de a scăpa de o sarcină nedorită. Sistemul controla femeia erijându-se în proprietar al tuturor pruncilor nenăscuți. Pe când eram elevă la liceu, o colegă dintr-o clasă paralelă a fost mutată la seral pentru că a rămas însărcinată. A avut noroc, în mod normal ar fi fost exmatriculată. Mi-am amintit de povestea ei când am scris ”Roșu”. Mi-am pus întrebarea cum ar fi fost dacă ar fi încercat să avorteze și ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost prinsă. Eroina romanului reușește să emigreze ilegal și se întoarce în țară după 20 de ani.

Am încercat să-l public atunci, dar editurile aveau mari dificultăți la vremea aceea. Interesul față de autorii români era aproape nul, așa că am azvârlit manuscrisul într-un sertar. Nu l-am mai scos până în 2008, când fostul meu profesor de literatură – scriitor la rândul lui – , domnul Ion Popescu Topolog m-a forțat să promit colegilor la întâlnirea de 20 de ani de la liceu că romanul va vedea lumina tiparului.

Cuvintele dumnealui de la lansare mi-au dat încredere să continui să spun povești.

”Înclinaţiile literare din perioada liceală (Tony Mott – pseudonim literar) prevesteau şi nu prea un scriitor, şi-ncă de la început cu roman. Evoluţia spre condiţia de scriitor în adevăratul sens al cuvântului a celui(ei) cu înclinaţie spre scris literar, e o chestiune de timp, respectiv, de experienţă de viaţă, de multă lectură a creaţiilor altora, români sau străini. Citind „Roşu”, nu mi-am dat seama de o anume confidenţialitate cu alţi autori. E ceva frust şi rapid scris în această carte, un fel de vărsare într-un alt vas, a unei băuturi nu tocmai uşoare. Şi băutura aceasta ameţitoare e tocmai adolescenţa prinsă în experienţa iubirii în care se încearcă toţi. Rememorarea acestei experienţe de către Izabela (Belle) este declanşată tocmai de greşeala (capcana) în care urma să cadă şi fiica ei, Fiona, ce-o surprinde într-o seară cu vizita unui bărbat… Aparent, asistăm la o succesiune de triunghiuri erotice, întâlniri şi despărţiri, de adio anilor de liceu, împliniri şi eşecuri, evenimente sociale şi familiale. Cu alte cuvinte, e construit un tablou de viaţă dinainte şi după ’89. Şi-atunci ce ţine trează lectura acestui roman modern? Avalanşa de tinereţe. La care n-ai cum să nu te întorci odată cu eroii, colegii Izabelei şi cu povestea ei. Pe care o judeci confruntând-o cu cea proprie. În fond, acesta este scopul (efectul) unui bun roman de dragoste.” Ion Topolog Popescu

Am dat peste filmarea de la lansare și am urcat-o pe youtube.  Nu dați cu pietre, eu m-am distrat, dați și voi un click.

 

Mi-a plăcut atât de mult cum îmi stătea cu părul scurt, că-mi vine să mă tund.