Mă pregătesc pentru lansarea viitorului roman – și ultimul – al seriei. Titlul acestui articol este și titlul romanului.

Mi-a luat foarte mult timp să pot vorbi despre mine. Am început foarte târziu și foarte timid să fac asta, undeva pe la 20 și ceva de ani. Până atunci mă complăcusem în tăcerea mea, toate dramele erau ferecate pe dinlăuntru. Aveam prieteni, prietene, socializam, păream efervescentă, am fost mereu tonică – însă nu vorbeam niciodată despre ce simțeam.

Nu aveam încredere în nimeni, nici măcar în mine, pentru a exprima ceea ce simt cu adevărat. Cea mai mare frică a mea a fost să-mi fie frică de ceva. Însă nu știam încă asta – drept pentru care trăiam cu impresia că nu mi-e teamă de nimic. În viziunea mea, frica era o emoție care paralizează, blochează și te împiedică să reacționezi, să te salvezi. Și asta doar pentru că eu eram mereu în alertă.

Pe când făceam formarea în terapie prin artă a trebuit să fac mai multe ședințe individuale – era obligatoriu să fim bine cu noi înșine ca să putem primi clienți în cabinet. La una dintre întâlniri, vorbeam cu terapeuta mea despre foarte acutul meu simț al observației, de care eram foarte încântată. Numai după mai multe întrebări ale ei, la care eu continuam să răspund foarte mândră de mine și de memoria mea care înregistra orice amănunt, am reușit să verbalizez că oamenii care văd tot și țin minte tot au această capacitate pentru că se simt mereu în pericol. Am lăsat lacrimile să-mi curgă în voie pe obraji.

Sunt întrebată deseori dacă am vreun personaj cu care mă identific. De fiecare dată răspund că toate personajele au câte ceva din mine. Gândurile sau acțiunile lor sunt, într-o oarecare măsură, și ale mele. Sunt o posibilitate – tot așa cum sunt și unele experiențe personale, pe care le-am folosit la unele personaje. Mi se pare însă că viața mea nu este suficient de interesantă încât să scriu despre ea. Iubesc poveștile, mi-e mult mai ușor așa.

Scrisoarea Anei către Natan nu e ceva ce eu aș fi scris vreodată. Eu nu sunt Ana. Poate că sunt și eu doar o „julietă”, dacă acceptăm substantivul comun julieta – care înseamnă femeie modernă, puternică și vulnerabilă deopotrivă, perfect conștientă de sine, de calitățile și de defectele sale, care știe să-și poarte și singură de grijă și care are capacitatea de a se analiza și de a-și asuma acțiunile. Iar dacă nu sunt încă o julietă, mi-ar plăcea să fiu cândva. Am vrut să spun că există un adevăr. Când eu aveam vreo șapte ani, tatăl meu a plesnit-o foarte tare pe mama. M-au dat afară când au început să se certe și eram în fața blocului când am auzit-o pe mama țipând. Locuiam foarte aproape de poliție și am luat-o la goană într-acolo. Am lovit cu mâinile și picioarele în ușa principală și le-am zis că ”tata o omoară pe mama”. A fost singurul episod violent la care am asistat toată copilăria mea. În schimb, am perceput mereu frica mamei mele. Episodul este relatat într-una dintre scrisori. În rest, totul e ficțiune.

La un moment dat, am parafrazat un citat din Rudyard Kipling și a ieșit așa: ”curajul nu este absența fricii, ci puterea de a acționa chiar dacă ne este teamă”. Probabil că atunci mi-am dat voie să-mi confrunt cu adevărat demonii. De aici vine, cred eu, și capacitatea de a scrie thriller. Din alertă, din senzația de pericol care m-a însoțit mereu. Sunt conștientă că sunt oameni care au fost martori ai abuzului în familie mult mai des și mult mai mult decât mine. Eu, însă, am trăit ce am trăit și asta e ce a ieșit.

Tomi Ungerer este un ilustrator și autor de cărți pentru copii care a găsit forța creatoare tocmai în ceea ce i s-a întâmplat. A copilărit în Alsacia în cel de al doilea război mondial și a văzut cu ochii săi atrocitățile nazismului. Din toate acestea au ieșit cărți minunate pentru copii. Tomi Ungerer spune ”faceți cunoștință cu frica pentru a o îmblânzi”.

Cred că am reușit să mă împrietenesc cu fricile mele. Ne respectăm reciproc. Ele sunt cele care mă inspiră.

Ultimul volum al seriei este la editor. Alegerea titlului va fi elucidată la sfârșit. Totul va fi spus.

Motto: ”Înlăuntrul fiecărei femei independente și puternice este o fetiță rănită, care a decis cândva că e pe cont propriu.”