Denisa Florinela Alexandrescu mi-a trimis un mesaj pe facebook și m-a rugat să-i răspund la câteva întrebări … M-a prins și m-am apucat să răspund. Voi pune câteva dintre răspunsuri aici, restul interviului îl puteți citi pe blog. Adică aici.

Sunt și câteva poze frumoase.

Cine ești?

Cum aș putea răspunde simplu la o întrebare atât de complicată? Dacă ți-aș spune că sunt scriitor, m-ai contrazice, asta e ceea ce fac. Dacă ți-aș spune că sunt Tony Mott, mi-ai spune că e doar o denumire, ăsta e pseudonimul meu, nu e nici măcar numele meu. De fiecare dată când mă iau prea tare în serios, fie că sunt bucuroasă, fie că sunt tristă, îmi pun cea mai importantă întrebare: ”cine mă cred?”, apoi îmi revin. Așa că, prefer să aflu exact abia la sfârșit cine-am fost, pentru că abia atunci mă voi opri din a deveni cineva.

Care e genul tău preferat? Ce-ți place cel mai mult să scrii?

Încadrările de gen sunt din ce în ce mai dificile, cu toate că în romanele mele sunt și povești de dragoste, și analize psihologice elaborate, atâta vreme cât avem crime și anchete, se cheamă că sunt cărți polițiste. Îmi place mult să concep povestea, să țes ițe complicate, să las personajele să se dezvăluie puțin câte puțin. Îmi place mult să mă las surprinsă de modul în care se comportă personajele. Chiar dacă mi-e clar scheletul poveștii pe când mă apuc de scris, știu că vor apărea tot felul de situații pe care nu le-am prevăzut de la început.

Ador oamenii și poveștile lor. Îmi place să ascult, îmi place să observ și să-mi imaginez. Întrebarea cea mai importantă e ”ce-ar fi dacă?” și atunci se naște povestea.

Ce alte pasiuni mai ai înafara scrisului?

Pictez. Mai rar decât mi-aș dori, dar este una dintre bucuriile mele. Am avut cândva și o expoziție la Brașov. Am făcut o formare ca art-terapeut și m-a ajutat mult și faptul că eu însămi pictez pentru a putea susține clienții în exercițiul lor de descoperire prin desen sau prin pictură.

 

Cum te-ai simțit când ai publicat prima carte? Dar acum, după a patra?

De fiecare dată e același lucru. Mă bucur că pot spune o poveste de viață, care merita spusă. Am mereu senzația că nu fac altceva decât să iau frânturi de realitate, să le transform în altceva și apoi să le dau înapoi lumii. Ca și când aș oferi o variantă a realității. Întotdeauna e un sâmbure de adevăr undeva, când pornesc o poveste: poate că e o imagine, o scenă de pe stradă, o persoană a cărei viață aș vrea să mi-o imaginez. Provoc cititorii să facă același lucru.

Ce sentimente ai când citești o recenzie sau când te apreciază cititorii? Ce vrei să le transmiți cititorilor?

Cea mai mare bucurie a mea a fost când un fost coleg de liceu mi-a zis că mi-a citit un roman de curiozitate și că, datorită mie, s-a apucat din nou să citească ficțiune, pentru că nu o mai făcuse de vreo 20 de ani. Eu consider că exercițiul lecturii este cel mai bun lucru pe care-l putem face mai ales în condițiile în care din exterior ne vin tot felul de stimuli care ne îngrădesc capacitatea de a ne imagina noi singuri lucrurile. Prețuiesc mult libertatea și cartea, spre deosebire de film, ne dă voie să ne imaginăm. Literatura ne stimulează creativitatea.

Loc de scris recenzii: Goodreads – Tony Mott