International Day of Girl Child

Mi-am adus aminte că prima prezentare pe care am ținut-o vreodată unui public numeros a fost acum 20 de ani. Tema pe care mi-am ales-o atunci a fost despre drepturile femeilor și feminitate. Am adus o tonă de argumente și de motive, am informat cu privire la acțiuni necesare. Eram la început și n-am îndrăznit să împărtășesc suficient despre mine și despre femeile pe care le cunoșteam.

Subiectul m-a preocupat întotdeauna și vorbesc despre puterea femeilor prin toate mijloacele care-mi stau la dispoziție: training, coaching, romanele mele. Contează mult cum ne poziționăm: ca victime sau ca artizane ale propriilor noastre vieți. Am văzut de curând o galerie de imagini realizată de Laura Dodsworth în care victimele abuzului sunt văzute ca supraviețuitoare. Albumul se numește One Thousand Words. Mi-a luat și mie mult timp să nu o mai condamn pe mama mea că  nu a făcut mai mult să iasă din relația abuzivă în care era alături de tatăl meu. Mama, ca multe alte femei, a fost o eroină și a făcut absolut tot ce a putut. Poate că și din ”slăbiciunea” ei mi-am adunat puterile.

Moto-ul următorului roman are legătură și cu mine:

”Înlăuntrul fiecărei femei independente și puternice este o fetiță rănită, care a decis cândva că e pe cont propriu.”

În relațiile mele, am ales să mă lupt, să demonstrez, să cer, să dau din picioare ca să mă simt iubită destul, deși ar fi fost mult mai simplu să nu intru de la început. Tiparul era să demonstrez că merit. Mă străduiam mult, până când nu o mai făceam și plecam. În general, eu am fost cea care am pedepsit. Mi-am scos pârleala, i-am lăsat în lacrimi, doar că plângeam și eu.

Cel mai mare cadou pe care tații îl pot face fiicelor lor este să le arate cum și cât de mult o iubesc pe mama lor. În cazul în care nu pot face asta și stau de complezență sau ca să le fie bine copiilor, se înșeală amarnic, mai bine-și lasă femeia în pace, poate se găsește cineva care să o iubească așa cum merită.

Cel mai mare cadou pe care mamele le pot face fiicelor lor este să le arate că pot alege, că sunt puternice, că au curaj, că pot fi fericite.

Julieta este sinonim pentru femeia modernă, puternică și vulnerabilă, perfect conștientă de sine, de calitățile și defectele sale, care știe să-și poarte și singură de grijă și care are capacitatea de a se analiza și de a-și asuma acțiunile.

E plin de Juliete în toate romanele mele, începând de la ”Roșu”, în care apărea Izabela, supraviețuitoare în urma unui avort ilegal și care reușește să fugă din țară, fiica ei, Fiona, care alege să renunțe la bărbatul de care s-a îndrăgostit când află că era un fost coleg și iubit al mamei ei, continuând cu ”Doi”, în care Adriana se străduiește să afle adevărul în legătură cu soțul ei dispărut. În seria Julieta sunt multe, de la Carla, adolescenta aflată în război cu mama ei și până la însăși Ana Stancu, Julieta principală.

Am pornit blogul în 2010 și îmi doream să fiu mai aproape de fiica mea și prietenele ei. Să le pot susține, să le pot da încredere, fie și de departe. Blogul ”s-a stricat” de mai multe ori și nu am reușit să re-postez conținutul. Sper că o voi face cu timpul.

În fotografia care însoțește acest articol sunt împreună cu Ada, fiica-mea, pe care o consider un model și o inspirație. Cu ajutorul ei am înțeles multe lucruri despre mine. De la ea am învățat că e în regulă să ai emoții, cu sprijinul ei am acceptat că sunt om. Am și greșit ca mamă, am înțeles asta odată cu iertarea ei.

Ca și mama mea, am făcut tot ce am crezut mai bine pentru ca ea să devină un adult liber care are propriile ei vise, pe care și le duce la îndeplinire.