Pe când lucram la discursul pe care urma să îl țin la conferința 11 (Eleven) Experiences de la Brașov, am primit de la editura Publica: „Antidotul. Fericire pentru oamenii care nu suportă gândirea pozitivă”, de Oliver Burkeman. Am fost de-a dreptul fascinată de analiza și demolarea sistematică a tuturor ideilor sforăitoare despre gândirea pozitivă, obiective și planificare, siguranță și succes, mai ales că titlul prezentării mele era „Cum am devenit antrenor de fericire”.

Pentru mine fericirea este o stare de a fi, o stare de bine, prezentă în orice circumstanțe. Fericirea este o constatare și nu o întrebare. Ar trebui „să se întample în prezent „pentru că…” și nu „în viitor cu conditia să…”. Burkeman analizează conceptul de fericire din două perspective: filozofică și psihologică, folosindu-le pe ambele pentru a demonstra că „efortul depus pentru a obține fericirea este tocmai cel care ne face să ne simțim nefericiți”. Iar această concluzie, dacă o putem numi astfel, a mai fost formulată și de Viktor Frankl în cartea „Omul în căutarea sensului vieții”. Frankl spunea că „intenția forțată face imposibil tocmai lucrul pe care omul și-l doreste cu tot dinadinsul”, astfel încât tocmai obsesia de a fi mai fericit nu face altceva decât să distrugă această posibilitate.

Pretenția noastră de a ști ce urmează să se întâmple, tot ceea ce noi calculăm sau planificăm în ideea că totul ține de logica ne poate da de furcă. Nu vom putea niciodată să luăm în calcul toate necunoscutele. Universul este impredictibil și noi ar trebui să ne obișnuim cu nesiguranța. Burkeman spune că „noi acționam ca și cum controlul nostru asupra lucrurilor este mult mai mare decât e de fapt.” Ceea ce ne poate provoca multe dezamăgiri, pentru că nu suntem îndeajuns de flexibili și nici nu avem tot atât de mult simț al umorului pe cât are Universul. Evident că este recomandabil și de dorit să influentam cât de mult putem lucrurile astfel încât ele să meargă bine, tot așa cum e minunat să reușim să corectam cu flexibilitate și deschidere ceea ce e posibil de îndreptat.

antidotul

Schimbarea este singura constantă a vieții noastre și, într-adevar, nu ne place nesiguranța. Dar Burkeman ne propune următorul lucru: „să învățăm cum să ne simțim mai confortabil cu starea de incertitudine și chiar să exploatăm potențialul pe care aceasta îl ascunde – să ne simțim mai bine în prezent și să ne bucuram de succes în viitor”. Oamenii au comentat mereu despre vremurile pe care le trăiesc ca fiind mai dificile decât cele ale predecesorilor lor și „întotdeauna au crezut că trăiesc cele mai nesigure vremuri”. Burkeman face apologia confruntării oneste cu realitatea vieții: „tot ceea ce ne înconjoară nu dăinuie pentru totdeauna, nu există ceva care să ne ofere siguranța totală. Ceea ce ne face să suferim nu este acest adevăr, ci tocmai încercarea noastră de a-l evita”.

Burkeman recomandă „calea negativă” spre fericire: „să îmbrățișăm incertitudinea și starea de nesiguranță, să încetăm să gândim pozitiv, să ne familiarizăm cu eșecul, ba chiar să prețuim moartea”. Și poate pentru că am nevoie sa îl „traduc” mai „pozitiv” pe Burkeman, eu rezonez mai degrabă cu îndemnul lui Viktor Frankl la „optimism tragic, în pofida triadei tragice alcatuită din suferință, vinovație și moarte” și la a scoate ce poate fi mai bun din orice situație.

Articol apărut online în revista HR Manager și publicat in revista HR Manager, nr. 33, iunie 2014.