Dacă religie înseamnă să îți cunoști Dumnezeul, atunci spiritualitate ar putea însemna acceptarea  cu smerenie că nu deții adevărul absolut cu privire la identitatea acestuia. Sunt atât de multe religii pe lumea asta, cum oare ne putem permite să credem că noi și numai noi avem acces la linia fierbinte cu cerurile?

Oamenii și-au dorit din toate timpurile să se apropie de divinitate. Au știut dintotdeauna că ar trebui să fie ceva dincolo de existența lor și au numit diferit acel Ceva și i-au dat formă prin povești și imagini diferite. Am fost să vizitez Brú na Bóinne, un site neolitic din Irlanda, vechi de 5000 de ani. Sunt trei monumente construite cam în aceeași perioadă: Newgrange, Knowth și Dowth. Pasajul subteran al unuia dintre acestea este luminat de răsăritul soarelui în timpul solstițiului de iarnă. Se presupune că și pasajele din celelalte monumente au fost construite în legătură cu anumite fenomene astronomice, dar acest lucru nu a putut fi demonstrat. S-au păstrat încă pietre cu modele geometrice. Se fac speculații în legătură cu semnificația exactă a acestora. Am fost impresionată de comentariul pe care l-a făcut doamna care însoțea grupul: ”indiferent ce spun unii și alții că reprezintă aceste desene, căutați semnificația voastră”.

Acum 5000 de ani cineva cioplea niște răspunsuri pe pietrele de la Brú na Bóinne; am privit desenele și mi-am dat seama că întrebările sunt mereu aceleași și toate răspunsurile sunt adevărate.