În fiecare dimineață se ruga de el să o ia și pe ea pe yacht. El ar fi făcut scufundări și ea ar fi stat la plajă. Pentru că el refuza, nu putea face altceva decât să rămână pe terasa hotelului unde era destul de multă lume, muzica era dată foarte tare, copiii se bălăceau în piscină și din jumătate în jumătate de oră venea cineva la ea să o întrebe ce mai dorește de băut. În ziua în care durerile au fost foarte mari, a numărat șapte cocktailuri, în rest avea o medie de patru. Stătea toată ziua pe șezlong. În piscină nu intra, de teamă că i s-ar fi dus fondul de ten cu care încerca să-și acopere vânătăile. 

Până la urmă l-a convins. Ajunși în larg, l-a așteptat să-și îmbrace costumul și să se scufunde, apoi s-a tăiat la un deget și l-a băgat rapid în apă. Sângele curgea din abundență.

El îi dădea lecții cum să-și pună ochelarii și ea se străduia să pară din ce în ce mai încurcată. Îl privea cum bate apa la marginea bărcii și îi ignora jignirile: imbecilă, cretină, proastă, idioată … .

Rechinul l-a apucat de picior și el a reușit să mai iasă o singură dată la suprafață.

Ea s-a hotărât să-și petreacă restul zilei la soare pe barcă și abia la apus a sunat paza de coastă. Demult nu mai avusese parte de atâta liniște.