Un prieten îmi spunea ieri că sunt cel mai prolific artist pe care îl cunoaşte. De parcă el ar cunoaşte atât de mulţi! Nu mă consider atât de artistă şi nici nu mi se pare chiar atât de mult. Da, înţeleg şi văd şi eu după cum îmi arată calendarul că sunt într-un ritm cam alert. Nu l-am ales eu, a venit, pur şi simplu, peste mine, fără să am posibilitatea de a mă împotrivi. Multe dintre lucrurile care se întâmplă, doar acum au ieşit la suprafaţă, dar ele aşteptau de mult să vadă lumina.  De când am publicat cartea, se tot înghesuie tot felul de proiecte unele peste altele şi am nevoie de abilităţile unui prestidigitator să mă pot descurca cu toată nebunia asta. Nu am mai avut un astfel de ritm. Cei care mă cunosc personal ştiu că sunt una dintre cele mai rapide persoane ... doar că până şi mie mi-e greu să ţin ritmul cu mine. Acum.

18/Ea

La lansare a fost minunat! Ada a citit fragmentele din roman şi a fost incredibilă senzaţia de echipă imbatabilă pe care am avut-o alături de ea. I-am avut pe toţi cei dragi aproape, a fost o plăcere deosebită pentru mine să văd atât de mulţi foşti colegi venind să mă susţină şi o bucurie pentru noi toţi să ne reîntâlnim.

Mulţumesc!

E foarte greu să transpun în cuvinte tot ce s-a întâmplat vineri. Vreau doar să mulţumesc tuturor celor care aţi fost acolo (fie chiar numai cu gândul) şi tuturor celor fără de care acest lucru nu ar fi fost posibil.

Verde IRLANDA

Pentru că azi e Saint Patrick’s Day, sărbătoare irlandeză, m-am gândit să postez ceva despre ţara pe care îmi doresc foarte mult să o vizitez. Fascinaţie pe care nu o pot explica în totalitate; m-au impresionat foarte mult nişte broşuri în care am văzut fotografii cu pajişti verzi, cu stânci care se opresc abrupt în mare. Şi puţinele lucruri pe care le ştiu despre irlandezi, despre lupta lor pentru independenţă, despre veselia lor ca popor, toate acestea mă fac să vreau să mă duc acolo, chiar dacă ştiu cât de mult plouă. Poate că nostalgia vine şi din faptul că am de scris ceva şi nu mă pot duce într-un pub să sărbătoresc ziua asta aşa cum se cuvine: cu cea mai bună bere din lume, berea Guinness.

Varianta finală de copertă a fost şi prima propunere a echipei din din redacţie, doar că a durat ceva până când toată lumea a fost convinsă că, deşi putând fi interpretată ca dură, este cea mai bună alegere! Niciuna din variantele ulterioare - mai soft - nu a reuşit să o detroneze.

Coperta unui roman încearcă să ofere potenţialului cititor o imagine despre conţinut. În cazul “Doi”, avem de-a face cu o reuşită.

Romanul provoacă!

„Doi”

În momentul în care am primit mesajul de la Bogdan Hrib, cel care a devenit editorul meu, că e dispus să îmi citească romanul, zăceam deja de aproape trei săptămâni răpusă de o pneumonie, combinată cu o bronşită, căreia medicii nu mai reuşeau să îi dea de capăt: stare subfebrilă, imposibilitate de a onora poziţia verticală a unui humanoid mai mult de două ore, cumulat, pe zi. Dacă veştile bune tind să crească temperatura, la mine au avut efectul contrar; ştirea că romanul meu va fi publicat de către editura Tritonic m-a „răcit” . După atâta amar de vreme am reuşit să conving termometrul să nu mai urce peste 37 de grade. Este posibil şi ca cele două ture de antibiotice foarte puternice să îşi fi făcut, în final, efectul.

Spre sfârşitul de an fac tot felul de analize comparative. Ce a mers, ce n-a mers, ce pot face, oare ce aş mai putea face? M-am gândit că primul lucru – şi ultimul totodată – ar fi să o eliberez pe biata prinţesă din turnul ei (ultima postare). Pentru că ea era o prinţesă adevărată, făcuse vânătăi de la salteaua incomodă pe care o avea şi s-a hotărât să iasă din turn, fără să îi mai pese cine o ţinea închisă şi de ce – pentru că aşa era povestea? -, şi să plece în lumea largă, să se ducă la un bal.

Eu am vorbit anul trecut despre Moş Crăciun. Nu a venit. Cred că a fost ocupat cu alţi copii.

V-am povestit şi despre lucrurile pe care ar trebui să le faceţi sau să le aveţi cu voi în noaptea dintre ani. Nu ştiu dacă a funcţionat reţeta.

Am avut un an bun. Greu, foarte greu, dacă ar fi să fac o ierarhie, ar ajunge singur  în top 5. Dar a fost perioada care m-a apropiat cel mai mult de mine, de cei din jurul meu. Se spune că la sfârşit nu contează decât cât de mult ai iubit şi cât de înţelept ai devenit. Am învăţat iubirea şi am iubit înţelepciunea. A fost un an foarte bun.